Legea Macron !

Începând cu data de 1 iulie 2016, cabotajul, transportul internațional și transportul intracomunitar pe teritoriul Franței intră sub incidența Legii Macron. Fiind în vigoare începând cu data de 1 iulie 2016, Legea atinge toate societățile comerciale care au sediu în afara Franței și care efectuează activități de transport rutier sau activităţi de punere la dispoziţie a angajaţilor temporari în domeniul
transporturilor rutiere sau maritime. Scopul oficial al acesteia este de proteja angajaţii din sectorul rutier şi a personalului navigant, prin intermediul unor instrumente de control adaptate. În concret este vorba despre un document de detașare care se completează de către angajator prin care acesta aduce la cunoștința salariaților informații legate de efectuarea transportului pe teritoriul Franței și salariul minim pe economie în vigoare în plată în Franța.

De asemenea pentru implementarea legii Macron angajatorul are obligația să numească o persoană în relația cu autoritățile franceze pentru implementarea legii.

Domeniul de aplicare se referă la contracte de prestări servicii transnaţionale, dacă destinatarul prestaţiei îşi are sediul sau operează în Franţa: transport internaţional având drept destinaţie/punct de plecare Franţa, cabotajul (tranzitul nu este vizat).
• Mobilitate în interiorul grupului.
• Punerea la dispoziţie a unor angajaţi temporari de către o societate comercială cu sediul în străinătate, unei societăţi comerciale cu sediul în Franţa.
• Tipul de vehicul utilizat (greu sau uşor) nu reprezintă un criteriu determinant.
• Natura transportului (mărfuri sau pasageri) nu reprezintă un criteriu determinant.
• Persoanele fizice autorizate nu sunt vizate

Surse:
www.untrr.ro
www.developpement-durable.gouv.fr